Cumpararea de vechime pentru pensie

In Monitorul oficial nr. 883/2020 a fost publicat Ordonanța de urgență nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.

Aceasta ordonanta a fost aprobata având în vedere necesitatea implementării unor măsuri de mărire a numărului de asigurați ai sistemului public de pensii, care să dea posibilitatea exercitării dreptului fundamental la pensie, prin includerea persoanelor care nu au avut calitatea de asigurat și care optează să achite contribuția de asigurări sociale pe o perioadă de cel mult 6 ani anteriori încheierii contractului de asigurare.

Prin derogare de la prevederile din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la asigurarea în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare, și ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la contribuabilii sistemului public de pensii, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale.

Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială și efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Persoanele pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă până la data de 1 septembrie 2021.

Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2021.

Totodata, in situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele de vechime pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, dacă informațiile introduse în baza de date, în cadrul activității de preluare din carnetele de muncă, sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate. Aceste dispoziții vizează situațiile intervenite ulterior creării arhivei electronice.

Cumpararea de vechime pentru pensie

Lasă un răspuns

Derulează în sus