Prelungirea termenului privind depunerea declarației privind beneficiarul real

In Monitorul oficial nr. 1013/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevăzute în sarcina asociațiilor și fundațiilor, precum și a persoanelor juridice înregistrate în registrul comerțului.

Termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real, prevăzut la art. 34^4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă, declarată, în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodata, termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă. Acest termen se refera la societățile înregistrate în registrul comerțului.

Declarațiile privind beneficiarul real prevăzute la art. 56 alin. (1) și (4) și la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier.

Declarațiile pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

Prelungirea termenului privind depunerea declarației privind beneficiarul real

Lasă un răspuns

Derulează în sus