Modificarea Codului fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991

In Monitorul oficial nr. 197/2021 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 13/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991.

Aceasta ordonanta aduce urmatoarele modificari Codului Fiscal:

  1. Sunt nedeductibile cheltuielile privind tranzacțiile efectuate cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I (nu si II) din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru tranzacțiile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2021, numai în situația în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții care nu au un scop economic.

Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa II din Lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, reprezintă cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul I al anului 2021, respectiv pentru determinarea rezultatului fiscal al anului 2021 în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și în cazul contribuabililor care intră sub incidența art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

  1. Nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern.

Nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, cu excepția indemnizațiilor de vacanță acordate potrivit legii.

  1. Contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, este neimpozabilă, în măsura în care valoarea totală a acestora nu depășește într-un an fiscal, pentru fiecare angajat, nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate.
  2. Beneficiarii de venituri din salarii și asimilate salariilor datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri, cu excepția persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu sunt rezidenți fiscali români, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 82 Cod Fiscal.
  3. În anul 2021, termenul de depunere a declarației anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entitățile supuse regimului transparenței fiscale, prevăzută la art. 107 alin. (5) și art. 125 alin. (4) Cod Fiscal, este până la data de 15 aprilie 2021 inclusiv. În cadrul aceluiași termen, asociatul desemnat are obligația transmiterii către fiecare membru asociat a informațiilor referitoare la venitul impozabil/venitul net/pierderea ce îi revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii sau corespunzător cotei de participare, conform contractului de asociere, după caz.
  4. S-au modificate toate prevederile Codului fiscal necesare în vederea implementării noului plafon pentru aplicarea sistemului TVA la încasare de 4.500.000 lei.

Persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare și care au depășit în cursul lunii ianuarie 2021 plafonul de 2.250.000 lei, dar nu au depășit plafonul de 4.500.000 lei, nu vor fi radiate din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare.

  1. Persoana impozabilă care optează să aplice sistemul TVA la încasare, trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 20 inclusiv a lunii anterioare începerii perioadei fiscale din care va aplica sistemul TVA la încasare, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri nu depășește plafonul de 4.500.000 lei în anul calendaristic precedent și în anul calendaristic în curs, până la data depunerii notificării, și că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Se consideră că persoana impozabilă a optat în mod tacit pentru continuarea aplicării sistemului TVA la încasare, neavând obligația să depună notificarea, dacă în anul precedent a aplicat sistemul TVA la încasare și cifra sa de afaceri nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei. Persoana impozabilă care optează să aplice sistemul TVA la încasare începând cu data înregistrării în scopuri de TVA, trebuie să depună la organele fiscale competente o notificare din care să rezulte că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare din momentul înregistrării sale în scopuri de TVA conform art. 316 Cod fiscal. Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare ulterior înregistrării în scopuri de TVA, în cursul anului înregistrării, trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 20 inclusiv a lunii anterioare începerii perioadei fiscale din care va aplica sistemul TVA la încasare, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri nu depășește plafonul de 4.500.000 lei în anul calendaristic în curs, până la data depunerii notificării, și că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare.

Modificarea Legii contabilității nr. 82/1991:

  1. Au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie si persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, precum și persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.
  2. Situațiile financiare și raportările contabile, altele decat situațiile financiare anuale, se păstrează timp de 10 ani.
  3. Situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public sunt supuse auditului statutar, care se efectuează de către auditori financiari autorizați sau de catre firme de audit autorizate.
  4. Situațiile financiare anuale consolidate, precum și situațiile financiare interimare se păstrează timp de 10 ani, la fel ca si situațiile financiare anuale.
  5. Informațiile cu caracter public, cuprinse în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale, sunt cele publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor. Acestea se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor și sunt extrase din situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale depuse de entități la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor.
  6. Ministerul Finanțelor, direct sau prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, poate încheia protocoale cu autorități publice și instituții publice și de interes public, instituții de cercetare, instituții de învățământ superior, organisme profesionale reglementate și alte entități de interes public, având ca obiect schimbul de informații, atunci când actul de înființare/reglementare a acestora prevede atribuții a căror realizare necesită utilizarea informațiilor cuprinse în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale existente în baza de date a Ministerului Finanțelor. Prin protocoalele incheiate se stabilesc modalitatea și periodicitatea transmiterii informațiilor, cu respectarea cadrului legal aplicabil în ceea ce privește confidențialitatea datelor existente în baza de date a Ministerului Finanțelor.
Modificarea Codului fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991

Lasă un răspuns

Derulează în sus