Prelungirea termenului de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice

In Monitorul oficial nr. 561/2021 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 43/2021 pentru prelungirea termenului de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice, prevăzut la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Potrivit acestei ordonanțe, prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în anul 2021, declarația anuală privind beneficiarul real al persoanei juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică până la data de 1 octombrie 2021.

Declarația anuală privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier.

Declarația anuală privind beneficiarul real poate fi dată și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

Potrivit art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019, declarația anuală se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale, iar dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Prelungirea termenului de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice

Lasă un răspuns

Derulează în sus